Motto: „O femeie fără un bărbat este ca un pește fără bicicletă.” (expresie atribuită Gloriei Steinem)

Există trei tipuri de femei: care vor șube, care nu vor șube și care vor șube, dar nu recunosc asta. Cele care vor șube se împart, la rândul lor, în două categorii: care vor și au și care vor, dar n-au. Încă. O să aibă. Un bocet, două, o smiorcăială („până și vecina, aia, a’ lu Ghiță, are șubă. Ea merită. Da’ eu nu?”). Meriți toate șubele din lume, fa.

Cele care vor șube, dar nu recunosc, folosesc tactica mortului în păpușoi: „Vai, dar eu nu-mi doresc șubă, eu vreau doar să am suficienți bani să mă îmbrac decent. Desigur, o șubă ține cald. Și nu e chiar atât de urâtă. Ei, dar nu avem noi bani de șubă.”

Femeile care nu vor șube – aici e buba. N-ai ce dracu’ să le cumperi. Când le apucă bocetul (cică se numește spleen, angoasă), șuba n-ajiutî. Și atunci, bărbatul exclamă strigător la ceruri: „Femeile ca femeile – plâng că vor șube. Da’ tu plângi că vrei să zbori în cosmos. Eu bani de cosmos n-am.”

Șubele sunt de mai multe feluri. Ca și femeile. Cea mai deosebită este, fără îndoială, lungă, pufoasă, voluminoasă, țipătoare, așa încât să se vadă de la distanțe foarte mari și să se uzeze cât mai ușor. Este șuba-must-have. Orice femeie care se respectă trebuie să urce într-un microbuz arhiplin, pe o vreme ploioasă, într-o asemenea șubă. Dap’ cum, toate au, da’ eu – nu.

Există două tipuri de bărbați: cei care cumpără șube și cei care nu cumpără șube. Am să zic și eu, parafrazându-l pe Socrate, în orice caz, luați șubă femeii. Oricum, va fi bine. Dacă va fi din categoria șuboolicelor, veți face femeia fericită. Și ce poate fi mai frumos într-o casă decât o femeie pașnică, împlinită și… tăcută?! Dacă va ridica o sprânceană în sus, uitându-se la șubă ca la un animal ucis sub roțile mașinii, veți ști că e șubofobă… Și, data viitoare, puteți foarte liniștiți să-i luați o carte.

șubă sau cosmos? șubă sau cosmos? șubă sau cosmos?

*carte: Lighioane și supralighioane, Saki

Reclame