Motto: „Ori de câte ori te găsești de partea majorității, e timpul să iei o pauză și să reflectezi.” M. Twain

Deja aud cum rostiți în indignare: „Asta e prea de tot. Să-l compari pe Don Quijote cu masa asta pragmatic mirositoare ca formă și conținut e deja sub orice critică.” Aveți puțintică răbdare, că nu e dracul chiar atât de verde, of, de fapt, roșu (sau o fi fiind albastru?). La prima vedere, asocierea pare o profanare a visului, o insultă la adresa credinței și a căutării. Sigur că da, cavalerul de la Mancha a pornit în căutarea desăvârșirii, a idealului, a eului, acțiunile fiind de cele mai multe ori nebunești și total ineficiente.

Totuși, și cavalerul nostru, Don Huiote (îmi cer scuze pentru orice fel de greșeli ortografice, uneori tastatura are dreptate), caută. Caută fără încetare și cu toată puterea. Și cam tot așa ca Don Quijote, degeaba caută, că deam’ nu-i așa ceva pe tărâmul moldav. S-o cam isprăvit și cu banii, și cu faima, și cu puterea. Banii au fost deja furați sau, cum se zice foarte cuminte, repartizați; faima și puterea sunt goale de conținut. Nu prea sună prestigios și înfricoșător să fii președinte sau premier al bietei Moldove. Sau cuiva îi sună?

O altă asemănare sunt crizele noțiunii de real. Don Quipoliticianul moldovean cam încurcă și el planurile, nu mai vede prea bine realitatea. Desigur, Cavalerul Tristei Figuri înlocuiește realul cu idealul, iar Cavalerul Pragmaticei Figuri (sau cavalerii?) înlocuiește realul cu propria dorință de a vedea lucrurile și cu aberații demne de mari comedii umane.

Până și mârțoaga călărită de Don Huiote – sleită, călărită de prea mulți, îmbătrânită – se aseamănă întrucâtva Rocinantei lui Don Quijote. Astăzi, în această țară-Rocinantă, cred că trebuie schimbat călărețul. Primul – numai el muncea. Acum – numa’ un singur om luptă și a luptat (din ’89, asta ca să nu cumva să uităm), numa’ unul singur gândește și știe ce e mai bine pentru Rocinanta (uneori el zice ca acidul sulfuric e eficient în creșterea sănătoasă a cailor și noi îl credem, na’) și numai unul singur vorbește – frumos, aproape ininteligibil, și apreciază sincer multe principii și valori. Multe de tot.

Care ideal, dom’le, care cunoaștere? Don Quipoliticianul luptă și el, într-adevăr, pentru împlinirea visului. Un vis foarte pragmatic. Când au apărut la orizont (trei, doamne, și toți trei), am întins flori la picioarele cavalerilor și i-am suit pe cai, trimițându-i la luptă. Ei au încurcat morile de vânt cu covoarele roșii. Iar încrederea au încurcat-o cu prostia. Iar valorile și principiile… Of, mai bine nici să nu atentăm la această sintagmă a tezaurului moldovenesc.

Sancho Poporul se aseamănă și el cu Sancho Panza. Îl urmează pe Cavaler. Este scutierul lui. Orice ar fi. Nu știu nici eu de ce. E realist, șiret uneori, plin de bun simț în genere, e omul obișnuit, cu o înțelepciune de secole, care vrea și el o împlinire a sinelui. A sinelui țării, dacă vreți. Sancho Poporul este dispus, ca și Sancho Panza, să evite orice fel de conflicte, să împace contrariile. Doar că Sancho Poporul a cam rămas fără judecată proprie și pentru pacea supremă crede că e mai bine cum a fost – o televiziune, un stăpân, o bancă – decât orice ciocniri aducătoare de efort cognitiv.

Avem ce merităm, cum s-ar zice. Dar oare chiar merităm așa călăreți? Și de unde să luăm alții, a, Cervantes?

P.S. Apropo, fără nicio legătură, Dalai Lama, a declarat că va renunța la funcția politică pentru binele tibetanilor.

(De Dulcineea nu am scris nimic, pentru că Don Quipoliticianul moldovean nu se poate decide încotro să o caute: la Est sau la Vest.)

*carte: Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal, Matei Vișniec

Reclame