Motto: „Dragostea adevărată se bazează pe abilități bune de comunicare, cum ar fi conversația între parteneri în timpul pauzelor publicitare.” (someecards.com)

Cercetătorii britanici din domeniul relațiilor fericite în-cinci-pași au făcut uimitoarea descoperire: dacă nu ți-a dăruit nimic de Sf. Valentin, precis nu te iubește.

Precis. Valabil mai ales pentru oala masculină. Dacă, în schimb, este brutal, țâfnos și nu-ți aduce șervețele când bocești, dar vine cu flori de Sf. V., precis te iubește. Veșnic. Chiar îmi este interesant câți bărbați dăruiesc ceva femeilor de Sf. V. sau de 8 martie pentru că le place să dăruiască. Sau o fac pentru că așa se cuvine? Sărmanii cei care caută disperați „ceva” numai ca să nu se supere muierea. Dacă îți place să dăruiești, o faci fără ocazie și fără a aștepta recompensă.

Am o doză de înțelegere pentru adolescenți, care nu prea știu cum să-și exprime emoțiile și care nici nu au timpul să o facă. E bucuria lor că au o zi în care totul se poate. Dar femei și bărbați trecuți de prima dragoste din pubertate?

Mai am o curiozitate: cuiva chiar îi place să primească un „ceva” atunci când știe că îl va primi și că este un fel de cadou obligatoriu? Cineva chiar consideră asta semn de dragoste? Asta e similar cu a dărui cuiva un semn de carte în loc de o carte. Aceste semne de dragoste dăruite cu gândul „trebuie să-i iau ceva” mulțumesc cu adevărat pe cineva? Să fi uitat de bucuria spontaneității sincere? Sau e un concurs de orgolii și bifări? Cel care iubește se dăruiește pe sine și nu are nevoie să demonstreze aceasta prin inimioare de pluș sau telefon fără butoane.

Nu v-ați săturat de sărbători că „așa se cuvine”?

Sigur, sigur, mi se va spune că ar trebui să nu sărbătorim nimic în cazul acesta, nici zi de naștere, nici Crăciun, nici Paște, nici aniversări de orice fel. Dar tocmai aici e buba: aceste aniversări au loc într-o zi anume, adică se sărbătorește ziua în care s-a întâmplat un lucru. Or, dragostea nu are loc o dată pe an. Sau are? Și apoi, dragostea se trăiește, nu se sărbătorește. Închinăm un pahar de vin în cinstea faptului că te iubesc și mă iubești. Nu există niciun merit în a iubi (poate doar a iubi 60 de ani la rând), ci în cum iubești. Dar precis nu asta e obiectul sărbătorii.

A doua zi după Crăciun, nu mai este Crăciunul, aniversările se încheie odată cu sfârșitul sărbătorii. Dragostea se încheie de cum bate ora 00:00 și Sf. V devine bostan. Sau șobolan.

Respect Dragobetele. În primul rând, pentru că e o sărbătoare complexă care elogiază reînvierea, viața, primăvara. În al doilea rând, pentru că e sărbătoare românească, adică înrădăcinată în tradiție și prin rituri profunde. Și în al treilea rând, pentru că nu presupune (încă) o comercializare excesivă a iubirii.

Dacă cineva chiar se simte iubit de la daruri prin obligativitate mutuală și constituționalizate calendaristic, pojalusta, dragii mei! Cu Valentin pe voi.

P.S. Te iubesc de nu mai pot. Azi.

                În loc de inimioare, m-am gândit că mai adecvați sunt sâmburii.

*carte: Maitreyi, Mircea Eliade

Reclame