Motto: „Oamenii sunt capabili să zacă întinși pe spate, vorbind despre căderea omului, fără a depune vreun efort pentru a se ridica.” (Thoreau)

A zis madam-șefă-de-aparat că ea e ditamai șefa și are dreptu’. Dreptul să facă ce poftește în minister, că doar e ministerul ei. Și sălile, și covoarele, și banii, și subalternii. De fapt, nu a zis, ci ne-a informat. Indignată, desigur. Ne-am mirat.

Apoi, un mare om al acestui stat incredibil de nesemnificativ a declarat supărat că „Trebuie să mai vină odată comuniştii la putere pentru ca tinerii să prindă la minte”. Cu siguranță, Ghimpu a vrut să zică altceva, cu siguranță e o conspirație stalinistă faptul că i-au ieșit aceste vorbe din gură. Cu siguranță eu sunt românofobă, nu doresc bine acestui neam și uit ce fapte mărețe a făcut Mihai Ghimpu în ’89. Sunt convinsă că el știe că datorită tinerilor liderii noștri stau acum unde stau și că nu ar fi ajuns niciunul la putere cu forțele proprii. Niciunul dintre ei. Ne-am mirat mai tare.

Ei, ca după asta, să auzim un alt mare om cu o replică din același aluat, informându-ne public de două ori că cică el ar fi prim-ministru. Să avem în vedere când îndrăznim să-l privim în ochi. De fapt, nici să nu îndrăznim să-l privim în ochi. Să scoatem pălăria. Să venerăm și să aclamăm. Ne-am mirat și mai tare.

Poate gerurile puternice le-au afectat logica și bunul simț… Știu precis că fiecare dintre cei trei a avut în vedere cu totul altceva, că ei sunt oameni omănoși și că ar trebui să ne preocupe comuniștii, nu acești salvatori ai nației. Dar revenirea comuniștilor la putere e problema puterii actuale, problema mea ca cetățean e o viață mai demnă.

Eu sunt cetățean și am dreptul să cer o viață mai demnă. Am dreptul să mă indignez, să protestez, să mi se explice, am dreptul să fiu respectat de cei cărora le plătesc salariu și să nu fiu de acord cu ei. Am dreptul să nu-mi placă sărăcia, educația proastă și indiferența celor pe care i-am angajat să rezolve aceste probleme.

Ei sunt angajați ai cetățenilor și au obligația să răspundă în fața mea. Și a oricui. Au obligația să respecte omul din această țară, să muncească dezinteresat pentru cetățeni și să manifeste răbdare și toleranță. Au cam uitat că au obligații. Prea le-au plăcut covoarele roșii și șampania scumpă.

Mi se pare numai mie sau se cred regi peste regate? A trecut era monarhiilor, băieți și fete. Nu se mai pupă mâna conducătorului. Nu se taie capul celui care pune întrebări. Nu vă place? Nu faceți față? V-am implorat cumva să vă lipiți de fotolii? De unde atâta aroganță? Poate ar trebui să mai urmăriți cum sunt puricați liderii din țările occidentale, asaltați cu întrebări incomode și nemulțumiri acuzatoare. E firesc.

Care e diferența dintre „eu sunt șefa aparatului și am dreptul” și „vedeți că vorbiți acum cu prim-ministrul”? Ei da? Cu prim-ministrul, vă dați seama. Păi tocmai, majestatea voastră, sunteți prim-ministru și aveți obligația să-i răspundeți cu respect şi calm chiar şi mătușii Mărioara care vă insultă pe drum. Ah, dar dumneavoastră nu mergeţi pe drum.

Ați ales să fiți slugile poporului. Nu vă imploră nimeni să fiţi nici prim-miniștri, nici şefe de aparat, nici lideri de partide, nici președinți. Sunteți modele de comportament și limbaj pentru o țară întreagă. De unde atâta cinism și vulgaritate în comunicare? Mai scurtați din aroganță, mai scoateți sacourile și apucați-vă de treabă. Nu am nimic cu nimeni. Am ceva cu toți. Pentru că a devenit patologic să te dai șef și să uiți care sunt adevăratele sarcini ale unui funcționar.

Eu nu vreau să trăiesc ca în Coreea de Nord – să plâng atunci când Filat, Ghimpu, Lupu, Voronin sau alți demnitari își rup un dinte. Ei vor?

*carte: I. L. Caragiale – toate comediile

Reclame