Motto: „Aflarea în mijlocul unui deșert a unei oaze cu palmieri, cu răcoare și apă, e un miracol, dar tot miracol este și prezența noastră, cu rânza, mentalitatea pășunistă și sărăcia noastră în centrul unei Europe înfloritoare. Ilustrul și bătrânul meu coleg Miron Costin a scris că „nasc și la Moldova oameni”, dar a omis să scrie ce fel de oameni și la ce Moldovă!” (Aureliu Busuioc)

Serios – am citit undeva cu litere mari că capitala (sic!) noastră e cel mai frumos oraș de pe planetă. Ar putea fi cel mai iubit sau cel mai drag sau cel mai ingenios, dar cel mai frumos?! Nu cred, așa că m-am apucat să cercetez.

Ca să fie clar – eu nu mă jelui. Pur și simplu mi-e ciudă. Mi-e ciudă că iată aceasta este „ideea națională”, că tot se întreba deunăzi Ministerul Adevărului.

Care aceasta? Iacătă (am început-o dintr-un capăt, fără discriminări):

Vă prezentăm Biblioteca Națională. Ce-i asta? Ăăăă, păi asta Biblioteca n-are bani, cred, și a dat spațiul în chirie pe 400 de ani. De ce unui bar? Îîîî, că oamenii la bar vin, da la biblioteci – nu. De ce barul se numește în rusă dacă limba țării e româna? Greu de spus.

Aici o altă mostră de bibliotecă, aceeași bibliotecă, același oraș.

În subsol, unde scrie ресторан, presupun că își beau bibliotecarii cafeaua, trăgând din pipă elegant cu gândul la Chateaubriand. Ați văzut dacă am trecut pe acolo? Mi-am stimulat inspirația. Gândesc în versuri. Mulțumesc, Petruțule.

Orașul e frumos mai ales când plouă. Îl vezi în adevărata lui față. Mai ales îi simți frumusețea: gropile romantice, gunoiul viu și multicolor, băltoacele care oglindesc soarele. Chiar azi, o fată cu pantofi, își ștergea cu un șervețel umed ștrampii de glodul aruncat de o mașină, zâmbind la gândul că trăiește în cel mai frumos oraș de pe planetă.

Ar fi înjurat, cred. Dar în fața Bibliotecii Naționale?! Nu se poate.

Ne deplasăm 5 metri mai la dreapta. Vă prezentăm o altă latură a Bibliotecii Naționale. Nu credeți? Poftim de admirați!

Butcile sunt chiar uluitoare. Și umbrelele, desigur. Între aceste două poze, aia cu subsolul boem și butcile dătătoare de apa vieții se află ușa bibliotecii. N-am fotografiat-o, să n-o deochi.

Urmează Muzeul de Istorie. Unde totul este la preț redus: 50% 40% 30%. Ultima șansă: monede, arme, obiecte de meșteșugărit, numai acum, numai aici. Îîîîî, am greșit. Reducerea e la mobilă. Cea mai frumoasă mobilă de pe planetă.

Intrați, nu vă rușinați. Cineva m-a întrebat odată: „Cum mobilă în muzeu?” Zic: „Iacașa.” „Cum chiar în muzeu?” „Da-da, în muzeu. Da și?”

Urmeazăăăă Teatrul Licurici! Ura.

Aici tinerii și copiii dornici de teatru participă la diverse spectacole care le întăresc încrederea în sine și o nevoie tot mai mare de cultură. E sărbătoare și răsună muzicaaa!

Mai departe. Aici era nu demult o terasă. Amu iată ditamai ce-o fi acolo. Și încă și fără gust. Ei, dar gusturile diferă. Câte bordeie, atâtea obiceie. Nu știu cum stăm la capitolul obiceiuri, dar la cel cu bordeiele e super.

…………………………………………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………………………..

Bordeiul de mai sus a fost pe dreapta, acesta e pe stânga – Muzeul de Istorie.

Mereu a fost pentru mine un secret ce se află acolo după ușa fermecată și misterioasă. Masoni? Orgii? Vampiri? Poate savanții se adună și dezgroapă obiecte de arheologie? Sau depozitul pentru mobila amintită anterior?

Asta iarăși pe stânga. În Teatrul Licurici. Nu mai am presupuneri deștepte despre ce ar putea fi acolo în legătură cu Teatrul.

……………………………………………………………………………………………………….

……………………………………………………………………………………………………….

Să bem în sănătatea copiilor!

Aoleu! Librărieeeee! În centrul Chișinăului. În incinta Teatrului. Imposibil. E o profanare a întregii idei naționale dezbătute până acum. Trădare.

………………………………………………………………………………………………………………..

………………………………………………………………………………………………………………..

Apropo, se vede în spate și o bucățică de teatru. Dar eu deja am început să mă enervez. Cred că din același motiv s-a enervat și un tip anul trecut la terasa respectivă, împușcând pe un altul. Cred că nu mai suporta această blasfemie la adresa culturii, această batjocură de oraș și de copii. Când a întors privirea și a văzut ce au făcut din teatru, nerușinații, a scos pistolul și a împușcat. Ce vă mirați așa? Mi se pare un motiv nobil, chiar.

Iată și Teatrul Licurici. Frumos nume. Și teatrul ar putea fi frumos. Trebuie de schimbat ideea națională.

Vai! E o bibliotecă pe acolo. Nu o vedeți? Dați zoom și poate o veți găsi. Între o agenție de turism, un bancomat și multe, multe panouri urâcioase. Biblioteca merită aplauzele noastre.

……………………………………………………………………………………………

Cui îi trebuie teatru când ai Matrix. Matrix ăla-ăla? Pastiluța roșie sau albastră?

……………………………………………………………………………………………………….

……………………………………………………………………………………………………….

Aici copii plini de spiritul teatrului mănâncă și beau. Un bilet la teatru este 30 de lei, un suc 40 de lei. Mi se pare corect. Cui nu-i place, să stea acasă.

……………………………………………………………………………………………………………………

Aici se află… ăăăă orașul. Adică City, în limba cool. Partea cealaltă a Teatrului. Eu chiar mă mir cum încap atâtea într-un biet teatru. Oare cât plătesc chiria? Și cui? Mă-ntreb și eu ca simplu cetățean.

……………………………………………………………………………………………………………..

Muzeul de alături. Clădirea pare a fi în reconstrucție. Deși nu lucrează nimeni. Barul e deschis, în schimb, pentru toți doritorii. Am o dilemă: oare barul aparține muzeului sau muzeul barului?

Știu că muzele și bibliotecile nu au bani să se întrețină. Știu.

Știu că nu vă spun nimic nou acum și că e timpul de soluții. Dodon are soluții.

…………………………………………………………………………………………………………………

Apropo, e priveliștea din fața aceluiași muzeu. Sau bar. Geamurile sunt ale barului. Cred că nici ei nu se pot decide al cui e trotuarul. Așteaptă cea de-a doua venire a lui Isus. Între timp, se fac bani. Obrazul se îngroașă.

Iarăși Biblioteca Națională. Totul ca la carte.

Apropo, la începuturile culturii moldovenești, târgurile de carte se făceau la Palatul Republicii, cu onoarea cuvenită. Apoi, s-au făcut o perioadă la Biblioteca Națională și la Teatrul Licurici. Acum, s-a considerat că cărțile (sic!) sunt o povară și târgurile au fost mutate la Moldexpo. Așa ca să nu se mai ducă nimeni. Numai editorii. În schimb, avem baruri. Ajunge la toți.

………………………………………………………………………………………………………………………………….

Și, pentru sfârșit, vă prezentăm cu mare drag Palatul Național. Din spatele terasei. Se lucrează – la terasă desigur. Va fi o vară fierbinte. Îl așteptăm pe Kirkorov. Nu la terasă, la Palatul Național. Aaa, pe locul terasei cică se află un havuz.

E adevărat că în Roma tot am văzut terase. Și în Veneția. Cu viori, chestii. Cu străzi curate în jur, fântâni arteziene, chestii. Cu gust.

………………………………………………………………………………….

Iată și micul nostru tur s-a încheiat. Pentru necunoscători și pentru necredincioși – nu a fost un tur al orașului, ci al unui singur cartier. 100 de metri la stânga, 100 de metri la dreapta. Nu mă simt cu inima împăcată – am senzația că nu am numărat toate barurile și nu mi-aș dori să rămână cineva ofensat. Am vrut să fac poze și la trotuare, băltoace, la cele 6-7 gherete de acolo, să vedeți ce frumos este orașul nostru, dar am obosit. Nu știu cine dă licențe în țara asta, dar presupun că e și el om ca omul.

Eu, de fapt, sunt invidioasă. Că n-am bar. Totuși, dacă îmi voi deschide o librărie, o să vă chem. Promit. O să fie pe acolo și bar. Precis.

P.S. Parafrazând puțin, putem spune despre Chișinău cam ce a zis Cesbron despre un ins: „El avea coafura lui Chateaubriand, halatul lui Balzac, fruntea lui Hugo și capul deșert.”

*carte: Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni

Reclame