Motto: „Dacă i-am permite fiecărui copil să-și păstreze originalitatea, unicitatea, dacă nu l-am obliga să gândească la fel ca cei din jurul său – părinți sau învățători, frate sau soră – odată crescut mare, poate că ar fi mai credincios față de sine. Iată una dintre mizele esențiale ale educației: să rămâi credincios față de tine însuți și să-i dai voie copilului să fie credincios față de el însuși, față de potențialul și capacitățile sale.” (J. Salomé)

Există miracole care te fac să vrei dimineața.

Mi-am propus să nu mă dau cu părerea, să mă abțin în a da sfaturi și să încerc să comentez cât mai puțin aceste minuni lingvistice și cognitive. Poate altădată voi scrie un text cu recomandări pentru părinți, cu opiniile și experiențele mele față de procesul de educare (sau poate mai corect ar fi să spun procesul de abținere-în-a-educa), un text despre viziunea mea, altfel spus. Aici, am de gând pur și simplu să redau câteva dintre evadările individuale realizate de băiețelul meu în lumea cunoașterii.

Are 2 ani și oleacă. Iar lucrurile pe care le spune mi se par pur și simplu geniale adesea. De fapt, nu copii spun lucruri trăsnite, ci noi ne-am dezvățat a mai fi spontani, firești, a ne mira de totul, pentru că totul este o minune.

Bunelu’: „Când te văd mă topesc.”

Băiatul: „Bunelu’, da’ tu ce ești zăpadă?”

………………………………………………………………..

Băiatul: „Mami, eu sunt maimuță pentru că mănânc banane?”

………………………………………………………

Băiatul: „Mami, (mutând în joacă ácele unui ceas-jucărie), ceasul acesta arată că încă nu trebuie să dormim.”

……………………………………………………..

Eu: „Ce fel de mâncare faci tu acum la plita ta?”

Băiatul: „Mmm, gustoasă.”

……………………………………………………..

Băiatul: „Tati, tu dormi în patul mare?”

Tati: „Da.”

Băiatul: „Da’ eu dorm în patul mic?”

Tati: „Da.”

Băiatul: „Tati, când eu o să mă culc în patul mare și o să mă trezesc, în pătuțul mic să fie un bebeluș.”

…………………………………………………….

Eu: „Iepurașul are codiță. Dar tu ai codiță?”

Băiatul (analizându-și atent corpul): „Nuuuu, Mami, eu am puțulică.”

…………………………………………………….

Băiatul: „Mami, cine trăiește în copac.”

Eu: „Elefantul.” (Râd.)

Băiatul (mă privește atent): „Mami, tu ce, ai făcut o glumă?”

………………………………………………………..

Eu: „E gustos?”

Băiatul: „Foarte gustos, dar mulțumesc, nu mai vreau.”

…………………………………………………………

Băiatul: (învață să se dea jos de pe bicicletă, reușește, se uită la mine) „Mami, hai spune – bravo, scumpetea mea.”

…………………………………………………………

Eu: „Tati ți-a mâncat urechile?”

Băiatul: „Da, (punând mâna instinctiv la urechi) dar au crescut altele la loc.”

………………………………………………………..

Băiatul: „Mami, da tu ești bunică?”

………………………………………………………..

Băiatul: „Bunelu, tu fumezi? Și lupul-volk fumează?” (din desenele animate „nu pogodi”)

Bunelu: „Da. Și sunt supărat pe mine pentru că fumez. Dar uite, iepurașul mănâncă morcovi.”

Băiatul: „… Ce, lupul este rău? Bunelu, da’ tu ce ești rău?”

Noi: „Păi…”

Băiatul: „Bunelu’, da’ tu ce nu ma iubești?”

…………………………………………………………

Băiatul: „Mami, hai să ieșim afară să-i spunem bună dimineața soarelui.”

…………………………………………………………

Băiatul: „Mami, vreau o bombonică mică-mică.”

Eu: „Da, mai întâi mâncăm zeamă și apoi bombonica.”

Băiatul: „Mami, nu vreau nici zeamă, nici bombonică.”

…………………………………………………………..

Eu: „Hai să spălăm vesela. Vii?”

Băiatul: (se uită mirat la mine): „Da ce, eu îs mami?”

……………………………………………………….

Eu: „Uite, bunica îmi spune că îi este dor de tine.”

Băiatul: „De ce?”

Eu: „Pentru că vrea să te vadă.”

Băiatul: „De ce?”

Eu: „Pentru că te iubește.”

Băiatul: (zâmbește) „Și eu.”

…………………………………………………………

Băiatul: „Mami, hai să-ți dau un pupic să te trezești mai repede.”

……………………………………………………….

Băiatul: (uneori când stau îngândurată sau o fac pe severa cu el): „Mami, hai râzi.”

……………………………………………………….

Băiatul: „Vreau o bombonica.”

Eu: „Poftim, dar e unica. Ultima.”

Băiatul: (o bagă în gură, apoi o scoate întreagă, se uită la mine și întreabă) „Mami, dar tu vrei?”

……………………………………………………..

Băiatul: „Mami, motanul încălțat a făcut haț și a înghițit șoricelul. (gânditor) Mami, da’ ce motanul a crezut că șoricelul e mâncare?”

E atât de frumos încât uneori mi-e teamă să nu stric intervenind. Mi-am dat seama că are nevoie de libertate, dragoste și un model din partea noastră cât mai adevărat și mai senin.

P.S. „Nu te crede superior, nici inferior, nici egal oricui altuia, căci noi oamenii nu suntem cantități. Fiecare este unic și de neînlocuit; străduiește-te conștient să fii astfel.” (Unamuno)

Reclame