titlu supt din deget

5 comentarii

Motto (fără nicio legătură cu textul): „Dacă voi avea vreodată copii, le voi pune pe perete portretul procuratorului Iudeii, Pilat din Pont, pentru ca pruncii să crească în curățenie.” (V. Erofeev)

Salut. M-a pișcat un țânțar. Pentru ca nu ar fi putut sa mă piște în cameră, că am pus aparatul în priză, ală roșu cu 7 grile, înseamnă că mi-a violat sângele în mașină. La vamă, cred. Precis, la vamă. Jos alianța.

M-am pișat azi. Dar numai de două ori. Apa se adună, chiuveta se înfundă. Am uitat să-mi spăl dinții. Dumnezeu s-a supărat. Am băut bere – dimineața. Diavolul a jubilat.

Aș pune poze – de la balcon, din balcon, spre balcon. Dar lenea mea e mai mare decât obiectivul acestui articol. Așa că imaginați-vă: 2 scaune galbene sub care scrie „m-am cazat. E paradisiac.”, apoi o grădină verde și prăpădită cu remarca „ne relaxăm. Binemeritat.”, apoi o poză cu staropramen și comentariul „asta nu e berea mea. desigur.”

Ce? Nu vă interesează? Nici pe mine.

Citeam Cioran și mă gândeam: oare ce-ar fi fost el să ne povestească nu frământările și revoltele sale, ci aeroportul pe care a decolat, hotelul în care s-a cazat, salata pe care a înghițit-o și care avea prea mult oregano. Mare păcat!

Mai în scurt, eu știu că nu vă interesează, dar pe mine nu mă interesează că pe voi nu vă interesează, așa că vă anunț: când aterizez o să vă anunț. Câte repetiții! Eh, dar sacrificăm limbajul și arta de dragul informațiilor. Jos arta! Jos băsescu! Din cauza lui avem o națiune de tâmpiți. Că nu ne-a pus la timpul potrivit la spălat podele și la curățat clanțe. De asta ne place ponta – munca nu înnobilează românul, banii – da.

Politica asta. Din cauza ei, era să uit să vă spun că am tușit azi și mă chinuie întrebarea metafizică de la ce oare.

Aș pune și poze cu mâncare: conserva de pește cu fasole încălzite la ceaun, dar nu vreau să eclipsez crevetele și rechinii de pe facebook și bloguri.

Vă pup și tare mi-e dor. Și ce bine te-ai tuns, Amalia! (ar fi bine să inventăm niște fraze standard care să fie emise prin apăsarea unui buton să ne mai scutească de eforturi cognitive. și așa suntem prea chinuiți filozofic.)

P.S. la mulți ani apocaliptici.

P.P.S. Am uitat să vă spun că mirific e tavanul: alb ca spuma laptelui și pur ca inocența minunaților pescăruși care se lasă purtați de vântul plin de avânt erotic spre nourașii tandri ca pana corbului. Ah, nu, am greșit, cu pana corbului era în altă parte.

eu tot

Hai să vorbim despre sex

23 comentarii

Motto: „Dacă nu ești pregătit să contempli un corp gol, cum ai putea fi pregătit pentru marele vid interior, infinit mai profund? Dacă nu îți poți privi nici măcar goliciunea trupului, cum ți-ai putea privi în față conștiința goală?” (Osho)

Sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex, sex. Tu faci sex. Ok, voi continua incursiunea erotică alături de cei care au reușit să urmărească primele două propoziții fără să roșească, să aibă mustrări de conștiință sau înjurături la adresa mea sau fără să spere că le voi oferi metode de a obține un orgasm în 5 secunde. Ceilalți oricum se relaxează deja pe paginile vreunui site de fraze siropoase despre dragoste, tehnici de sporire a încrederii în sine sau metode de pregătire a unui săpun de casă.

Toată lumea face sex. Ei, copii nu fac, că-s prea mici, moșnegii – că nu se pot apleca și flexa și politicienii – că n-au timp. De asta, probabil, și sunt atât de frustrați și lipsiți de imaginație. Îi las la o parte pe cei care s-au dedicat unor credințe, renunțând la sex, grătare, bere și facebook. Despre sex se vorbește mult mai mult decât acu 30 de ani. De acord. Totuși, e un fel de discurs înroșit de prejudecăți, pudoare și norme sociale. Se vorbește despre sex în reviste. Și încă unde? Nu mă refer la comunicarea vulgară și, în realitate, lipsită de adevăr, a unor bădărani de la gară. Cuvântul „sex” este pronunțat, totuși, deci există. Așadar, putem afirma că în mediul sovieticilor desovietizați sexul există. În schimb, dacă atunci sex nu exista, acum el nu se face. Pentru că deși toată lumea face sex, nimeni nu vorbește despre asta. Se vorbește, îmi veți spune, prea mult chiar, în toate revistele și cărțile din lume. E adevărat, însă eu nu am în vedere vorbitul în fața computerului, ci comunicarea reală și apropiată dintre oameni. Poate e primul pas.

Ieri, bunica mea i-a zis băiatului meu de 2 ani să nu scoată puța afară că o sa-l râdă fetele. Și eu am întrebat-o de ce, pentru că noi, părinții lui, credem că nu e firesc să te rușinezi de puță, dar să nu te rușinezi de ureche. Apropo, o ureche murdară mi se pare mult mai urâtă decât o puță curată. Și bunica mea a zis că nu e frumos, de aia. Eu am întrebat-o de ce. Și ea a zis că așa e de când lumea. Și eu am întrebat-o de ce și dacă nu i se pare ceva în neregulă cu argumentul ei. Bunica a strâns din umeri și a zis: „de aia și gata”.

De ce într-o gașcă de prieteni se vorbește orice, de la salată cu usturoi, chelia lui Filat, moda secolului al XX-lea în Mozambic, și până la tristeți metafizice, dar nu se vorbește despre sex. Într-un grup de 10 oameni, dacă se va pronunța cuvântul sex, 8 vor roși, și asta dacă unul e surd. Nimeni nu spune firesc, de exemplu,: „Mie îmi place poziția cocoșului, deoarece am un temperament zgomotos” sau „Eu fac sex fără muzică, pentru că nu mă pot concentra sau relaxa (depinde cum definim noțiunile)”. În schimb, oricine va putea afirma cu lejeritate: „X este o curvă sau Y este un dobitoc” sau „Alaltăieri am băut ca porcul și am vomitat toată noaptea” sau „Mi-am rupt degetul și când mi l-au cusut, curgea sânge și se vedeau straturile de mușchi până la os” etc. De ce? Cineva mi-a zis că de aia că eu pot să-mi tai degetul în public, dar nu pot să fac sex în public. De ce? Sau că nu i-ar plăcea să vadă în parc oameni care fac sex. Dar bețivi, hoți sau niște indivizi care-și taie degetele în grup?

De ce nimănui nu-i pare scandalos când oamenii, începând cu politicieni, vedete și terminând cu preoți, ne oferă tot felul de informații de-a dreptul rușinoase, când debitează prostii și își permit vulgarități la adresa altora. Tot ok atunci. Cât timp nu este legat de sex, totul este ok.  De ce nu ne înroșim și rușinăm de lipsa totală de inteligență și respect al celor mai mulți din jurul nostru, dar ne isterizează cuvântul „puță” sau „sex” sau „orgasm”? De ce nu ne este rușine de agramatismul revistelor (al 99% din reviste) sau de categoria de știri și articole oferite, dar și cerute de public. De ce nu ne îngrozesc aberațiile ieșite din gura unora, dar ne înspăimântă firescul intrării într-o puță? Adică să înțeleg că pe gură poate ieși orice prostie și nerușinare doar pentru că e gură? Care e diferența dintre gură și puță, lăsând la o parte deosebirile de funcții îndeplinite.

Eu nu zic că ar trebui să strigăm în gura mare, să povestim oricui și oricând despre preferințele și problemele noastre sexuale. Sugerez doar că nu e firesc ca subiectul să fie unul rușinos și isterizant. Afirm că se spun alte lucruri care ar trebui să ne facă să roșim la auzul lor, dar nu ne fac. Propun să relativizăm sistemele de valori moștenite, despre care noi spunem „de aia”, măcar cu ideea că totul trebuie problematizat. Mai ales că omenirea este nefericită și poate e cazul să schimbăm ceva în abordările moștenite. Obsesiile și frustrările vin anume din interdicții și abordări închistate. Excesele vin din reprimare. Ești liber să faci duș și doar nimeni nu face duș non-stop. Imaginați-vă că dușul ar deveni o acțiune interzisă. În triburi, unde se umbla cu sânii goi, aceștia nu erau „un obiect” ce stârnește pofte necontrolate și acțiuni antiumane. Era firesc. Uman aș spune chiar.

Eu totuși nu înțeleg de ce e ok să spui: „Ieri am mâncat banane cu lapte și am avut diaree toată noaptea” și nu e ok să spui: „Ieri am întâlnit un bărbat/o femeie și am făcut sex în pădure până ne-a prins paznicul” sau altele. Vedeți, și mie mi-e rușine, nu de alta, da citește și mama blogul.

P.S. Să nu credeți că americanii sunt mai deschiși în acest sens, la nivel emoțional au probleme chiar mai mari decât noi în a comunica sincer și firesc. Apropo, am auzit ca la ei o fată care merge pe stradă vara în tricou fără sutien e arătată cu degetul. Așa-i, Elena?

P.P.S. „Atunci când se naște, copilul reprezintă o unitate. Când moare, el devine o mulțime! Ce nebunie! Ființa lui a fost divizată în o mie de părți, care au sfârșit prin a se lupta între ele, risipindu-i astfel energia.” (Osho)

*carte: Osho, Cartea despre sex (știu că mă repet cu sugestia de lectură, dar e chiar relevantă pentru discuție și, pe lângă toate elementele cu care eu sau altcineva nu este de acord cu Osho, cartea conține foarte multe opinii interesante în legătură cu sexul: pedofilie, pornografie, tulburări psihice, religie, excese, firesc, iubire și o mulțime de bancuri)

Ce înseamnă „blogger”?

7 comentarii

Motto:

–          „Cred că e proastă: nu spune nimic!

–          Dacă ar fi proastă, ar spune prostii.” (Cesbron)

În ultima vreme am auzit tot mai des discuții despre ființă și… nu, nu ființă și timp, despre ființă și blogger. Bloggerul este și ființă, ființa este și blogger? Sau acestea două nu pot fi studiate decât indisolubil. Heidegger poate fi lăsat  într-o parte, mai ales că nu are niciun drept să se expună, nefiind blogger, slavă filozofiei. Așadar, întrebarea cetățenilor era de fapt: „Ce este un blogger?”

Dacă e să-l ascultăm totuși pe bătrânul Martin, ar trebui să analizăm sensul bloggerului prin prisma temporalității. Așadar, a fost odată ca niciodată șezătoarea. A fost și claca, și slujba de duminică, și hora. Și lumea se aduna cu obiectivul sacru de a vorbi. De a-i vorbi pe toți, de a le spune pe toate și de a se descărca de greutatea propriilor opinii. E drept, și amu se mai întâlnește lumea, câte 3-4-8. Atunci însă se aduna întreaga comunitate, iar cine lipsea avea să afle toate noutățile dis-de-dimineață. Toată lumea știa totul despre toți. Babele cu fuiorul erau bloggerii. Se dădeau la fel de importante, aveau o opinie despre orice și puteau vorbi ore-n șir ca Șeherezada.

Ce altceva e un articol de pe blog dacă nu o opinie (despre ceva), o bârfă (despre cineva) sau o prezentare (despre cândva)? La hram, pe bloguri și pe Andromeda există doar păreri, fiecare cu propriul adevăr. Totuși, subiectivitatea nu trebuie încurcată cu falsul conștient, respectul cu linsul în cur, iar dreptul de a-ți exprima liber opinia cu o totală lipsă de deontologie.

Dar îmi pare că am bătut câmpii până acum, pentru că îmi dau seama că nu am definit noțiunea de „blogger”. Cam ca la hram. Se spun vrute și nevrute, se spune orice, dar să fie pe ocolite. Căci până la urmă nu contează informația transmisă, ci modul în care cineva se vorbește pe sine. Încă de la început se cunoaște aceeași informație, de exemplu „Vasilisa este curvă”, ceea ce urmează nu e decât modul în care informația propagă în celălalt un sine propriu („Vasilisa nu e chiar așa de curvă”, „Vasilisa e curvă și bravo ei, măcar nu stă ca noi să fie bătută și să bocească”, „Vasilisa nu-i curvă, că nu ia bani”, „Vasilisa e venetic, deci precis curvă”, „Cine-i Vasilisa – femeia aia bătrână și bolnavă?” etc). Unamuno s-a dat și el cu părerea și a sugerat că asistăm la un „spectacol al comunicării în care partenerii nu sunt interesați de modul în care gândește celălalt, ci de modul în care este, în dorința de a-și surprinde reciproc sufletele”.

Și iar n-am zis nimic care să sune a definiție. La început, m-am gândit că bloggerul este cineva care are un blog. Profesorii de biologie ar fi încântați. Dar apoi au apărut îndoielile, iar chinul de metafizică blogherească (blogger, dar blogherească, primul că trebuie să sune modern, al doilea tot trebuie să sune, numai că neaoș) mi-a adus întrebările: „scriitorul este cel care scrie?”, „pictorul e cel care bagă culori pe foi?”, „inginerul e cel care coordonează lucrări tehnologice?” și tot așa. Sau scriitorul e cel care știe să scrie, pictorul e cel care știe să bage culori, inginerul e cel care știe să coordoneze și tot înainte. Dacă ai făcut facultatea de lingvistică, ești lingvist? Teoretic – da. Dacă ai făcut jurnalism, poți fi numit jurnalist? Așa s-ar părea.

Totuși, cel care este scriitor, profesor, sobar este nu pentru că face, ci pentru că știe. Despre un ins care scrie la Moldova Suverană aberații nu ne permitem să spunem că este jurnalist. Nu îndrăznim să profanăm ființarea într-o profesie. Or, om nu ești când ai 2 picioare, 2 mâini și păr la subsuori, ci presupune un anumit mod de a fi. Dacă scriu azi șapte versuri nu devin poet. Dar dacă am blog sunt blogger? Ar trebui să reconstruim și câmpul semantic al noțiunii de blogger? Blogger nu înseamnă cumva o persoană care respectă o atitudine? Față de limbă, față de deontologie, față de respect? Nu știu.

Dacă ai blog înseamnă cumva că trebuie să respecți o cantitate a scrierilor? Un scriitor care a scris o singură carte genială poate fi numit scriitor? Un blogger este blogger când i se acordă și recunoaște titulatura de omologi? Miza de a fi blogger nu se regăsește cumva în dorința de a evolua, de a cunoaște și de a transmite? Nu știu. Poate totuși lucrurile văzute din perspectiva lor tehnică devin mult mai simple, fără eforturi cognitive și tristeți metafizice? Noblesse oblige.

Numai întrebări, nicio judecată, nicio etichetă. Trebuie o clacă, o șezătoare ca să decidem ce și cum. Să nu ne mai bălăcim în incertitudini, ci să avem un singur adevăr clar și absolut pentru toți.

P.S. Mâncătorul de semințe e cel care ronțăie în intimitatea și farfuria lui niște semințe sau bădăranul din parc ce scuipă adânc și cu o mare încredere în sine coji de semințe pe trotuar, bancă, suflet?

Părere sau realitate? Imagine sau adevăr?

*carte: Moscova – Petușki, V. Erofeev