Motto:

–          „Cred că e proastă: nu spune nimic!

–          Dacă ar fi proastă, ar spune prostii.” (Cesbron)

În ultima vreme am auzit tot mai des discuții despre ființă și… nu, nu ființă și timp, despre ființă și blogger. Bloggerul este și ființă, ființa este și blogger? Sau acestea două nu pot fi studiate decât indisolubil. Heidegger poate fi lăsat  într-o parte, mai ales că nu are niciun drept să se expună, nefiind blogger, slavă filozofiei. Așadar, întrebarea cetățenilor era de fapt: „Ce este un blogger?”

Dacă e să-l ascultăm totuși pe bătrânul Martin, ar trebui să analizăm sensul bloggerului prin prisma temporalității. Așadar, a fost odată ca niciodată șezătoarea. A fost și claca, și slujba de duminică, și hora. Și lumea se aduna cu obiectivul sacru de a vorbi. De a-i vorbi pe toți, de a le spune pe toate și de a se descărca de greutatea propriilor opinii. E drept, și amu se mai întâlnește lumea, câte 3-4-8. Atunci însă se aduna întreaga comunitate, iar cine lipsea avea să afle toate noutățile dis-de-dimineață. Toată lumea știa totul despre toți. Babele cu fuiorul erau bloggerii. Se dădeau la fel de importante, aveau o opinie despre orice și puteau vorbi ore-n șir ca Șeherezada.

Ce altceva e un articol de pe blog dacă nu o opinie (despre ceva), o bârfă (despre cineva) sau o prezentare (despre cândva)? La hram, pe bloguri și pe Andromeda există doar păreri, fiecare cu propriul adevăr. Totuși, subiectivitatea nu trebuie încurcată cu falsul conștient, respectul cu linsul în cur, iar dreptul de a-ți exprima liber opinia cu o totală lipsă de deontologie.

Dar îmi pare că am bătut câmpii până acum, pentru că îmi dau seama că nu am definit noțiunea de „blogger”. Cam ca la hram. Se spun vrute și nevrute, se spune orice, dar să fie pe ocolite. Căci până la urmă nu contează informația transmisă, ci modul în care cineva se vorbește pe sine. Încă de la început se cunoaște aceeași informație, de exemplu „Vasilisa este curvă”, ceea ce urmează nu e decât modul în care informația propagă în celălalt un sine propriu („Vasilisa nu e chiar așa de curvă”, „Vasilisa e curvă și bravo ei, măcar nu stă ca noi să fie bătută și să bocească”, „Vasilisa nu-i curvă, că nu ia bani”, „Vasilisa e venetic, deci precis curvă”, „Cine-i Vasilisa – femeia aia bătrână și bolnavă?” etc). Unamuno s-a dat și el cu părerea și a sugerat că asistăm la un „spectacol al comunicării în care partenerii nu sunt interesați de modul în care gândește celălalt, ci de modul în care este, în dorința de a-și surprinde reciproc sufletele”.

Și iar n-am zis nimic care să sune a definiție. La început, m-am gândit că bloggerul este cineva care are un blog. Profesorii de biologie ar fi încântați. Dar apoi au apărut îndoielile, iar chinul de metafizică blogherească (blogger, dar blogherească, primul că trebuie să sune modern, al doilea tot trebuie să sune, numai că neaoș) mi-a adus întrebările: „scriitorul este cel care scrie?”, „pictorul e cel care bagă culori pe foi?”, „inginerul e cel care coordonează lucrări tehnologice?” și tot așa. Sau scriitorul e cel care știe să scrie, pictorul e cel care știe să bage culori, inginerul e cel care știe să coordoneze și tot înainte. Dacă ai făcut facultatea de lingvistică, ești lingvist? Teoretic – da. Dacă ai făcut jurnalism, poți fi numit jurnalist? Așa s-ar părea.

Totuși, cel care este scriitor, profesor, sobar este nu pentru că face, ci pentru că știe. Despre un ins care scrie la Moldova Suverană aberații nu ne permitem să spunem că este jurnalist. Nu îndrăznim să profanăm ființarea într-o profesie. Or, om nu ești când ai 2 picioare, 2 mâini și păr la subsuori, ci presupune un anumit mod de a fi. Dacă scriu azi șapte versuri nu devin poet. Dar dacă am blog sunt blogger? Ar trebui să reconstruim și câmpul semantic al noțiunii de blogger? Blogger nu înseamnă cumva o persoană care respectă o atitudine? Față de limbă, față de deontologie, față de respect? Nu știu.

Dacă ai blog înseamnă cumva că trebuie să respecți o cantitate a scrierilor? Un scriitor care a scris o singură carte genială poate fi numit scriitor? Un blogger este blogger când i se acordă și recunoaște titulatura de omologi? Miza de a fi blogger nu se regăsește cumva în dorința de a evolua, de a cunoaște și de a transmite? Nu știu. Poate totuși lucrurile văzute din perspectiva lor tehnică devin mult mai simple, fără eforturi cognitive și tristeți metafizice? Noblesse oblige.

Numai întrebări, nicio judecată, nicio etichetă. Trebuie o clacă, o șezătoare ca să decidem ce și cum. Să nu ne mai bălăcim în incertitudini, ci să avem un singur adevăr clar și absolut pentru toți.

P.S. Mâncătorul de semințe e cel care ronțăie în intimitatea și farfuria lui niște semințe sau bădăranul din parc ce scuipă adânc și cu o mare încredere în sine coji de semințe pe trotuar, bancă, suflet?

Părere sau realitate? Imagine sau adevăr?

*carte: Moscova – Petușki, V. Erofeev

Reclame