Poezie fără poezie

(profesorului Irimia care mi-a zis să mă las de scris, că nu știu a scrie poezie. Și avea dreptate.)

Am vrut să pictez singurătatea

Și-am luat pensula.

Dar ea nu știa ce-i aia

Ea stă laolaltă cu alte pensule, cu

acuarela, cu șevaletul.

Am luat-o și-am lăsat-o singură, să învețe.

Data viitoare să știe a picta.

Și-am luat atunci cuvântul

Să vorbesc singurătatea.

Dar nici el nu știa ce-i aia

El stă deopotrivă cu alte cuvinte, cu

poezia, cu iubirea.

Ar trebui să iau fiecare cuvânt, în parte,

și să-l las singur, să învețe.

Data viitoare să știe a vorbi.

Reclame