20141005_163003-e1423215958705

Parafrazînd filozofia lui Cioran despre limbaj, voi spune că educația funcționează prin și pentru copii, și nu prin și pentru școli, directori, cadre didactice. Prin urmare, copilul-elev are întotdeauna dreptate, atunci cînd are un comportament anumit. Și are dreptate pentru că orice comportament ar avea, el își manifestă o nevoie neîmplinită și a devenit așa, adesea „cu ajutorul” nostru.

Semnificație, nu lecție

Educarea copiilor în spiritul libertății, al bunătății și creativității este unicul mod în care poate fi asigurată dezvoltarea acestora în adulți împliniți care vor contribui ulterior la evoluția societății din care fac parte. Din păcate, școala de astăzi din micul sat Moldova crește viitori angajați, disciplinați și goliți de entuziasmul descoperirii. Matematica predată de dragul formulelor este irosire de timp. Istoria predată de dragul numărului de tancuri din 1941 este contraproductivă pe termen lung. Dați-le copiilor sensuri și și ei vor învăța să le dezvolte, să creeze altele noi, să vină cu propria contribuție! Arătați-le că la baza matematicii stă logica, creativitatea, filozofia și libertatea de gîndire. Că la baza gramaticii stă ordinea, comunicarea, bogăția de sensuri și conexiunea dintre oameni.

Profesorii se plîng pe elevi, elevii se plîng pe profesori. E timpul să acceptăm că există o problemă și că modul în care au mers lucrurile pînă acum nu mai este funcțional. Pe vremuri exista un ansamblu de valori care nu puteau fi dezbătute. Ele funcționau în virtutea tradiției, a comunității tutelare. Astăzi trăim în epoca dezbaterii, a demontării valorilor. Obișnuiți-vă! Astăzi există roboți, Google, libertate de expresie, fertilizare in vitro, căsătorii între homosexuali, călătorii în alte galaxii (a, m-a luat gura pe dinainte, astea încă nu există). Trebuie să îi învățăm pe copiii noștri nu să ne asculte pe noi, ci să asculte de niște principii fundamentale proprii, asumate, nu dictate.

Finanțarea copiilor, nu a pereților

Educația moldovenească consumă aproximativ 7% din PIB, în Singapore aceasta constituind circa 3%, iar în țările UE – cam 5,5%. Prima concluzie de aici este că avem un PIB mic. A doua concluzie ar fi că noi cheltuim prea mult pentru educație. Fals. Noi cheltuim în dodii. Cert este că nu mai putem mări cota din PIB pentru educație și că a venit momentul să găsim un mecanism de raționalizare a banilor. E valabil pentru orice investiție sau achiziție. Dacă aveți 5 lei și ați decis că aveți nevoie de o pîine, cel mai eficient este să mergeți să vă luați o pîine. Dar nu de 1 leu să luați 100 g de făină, de 2 lei – oleacă de ulei, de încă 2 – un vas pentru copt și apoi să vă dați seama că nu aveți bani de cuptor și că ați irosit și banii, și timpul. A raționaliza nu înseamnă a micșora, ci a organiza o activitate în mod echitabil și rațional.

E adevărat, în Finlanda, la un număr de elevi de 586 381 de copii, există 44 450 de cadre dicatice și 3500 de școli, dintre care 100 au mai puțin de 50 de elevi. Finlanda își permite să sprijine financiar și didactic atît școlile mari (1000 de elevi), cît și școlile mici (10-15 elevi), doar că PIB-ul în Finlanda constituia în 2013 aproape 270 de miliarde de dolari, iar în Moldova aproape 8 miliarde. Cînd ai bani insuficienți, îți poți lua o singură haină și nu-ți poți permite să fie necalitativă. Pe lîngă aceasta, Finlanda are un sistem educațional care pornește nu de la reușita academică (mai ales în primii 6 ani), ci de la creșterea capacității de a învăța și căutarea pasiunii proprii.

Cam așa și cu școlile mici din Moldova. Este ineficient și uneori imposibil să asiguri condiții de studiu, un proces calitativ de predare-învățare și suficienți profesioniști pentru o școală cu doar 10 copii. O clădire cu 3 etaje în care învață 10 copii este utilizată cu mult sub capacitatea ei, dar trebuie întreținută în întregime. În plus, mai are nevoie și de reparație extrem de costisitoare. Dacă sunt puțini copii, un profesor nu-și poate face norma didactică și atunci predă 5 discipline deodată. Cum să oferi o gamă largă de opționale, avînd în vedere că pentru asta e nevoie să formezi grupuri de copii cu aceleași interese, la care să le oferi profesori competenți pe diferite domenii? Și ce faci dacă 5 copii vor la profilul real, iar 5 – la umanist?

În plus, numărul de elevi și numărul de cadre didactice s-au micșorat cu 16%, respectiv cu 18% în comparație cu anul de studii 2009-2010. Și se va diminua în continuare sub influența factorului demografic.

Mai sunt și altfel de cazuri: școli fără copii, dar cu diverși angajați care primesc salarii. Autoritățile locale le mențin așa, că directorul ăla e om și el, trebuie undeva să lucreze. Dar mi-e interesant: dacă ați fi avut odată un depozit în curtea vecinului în care țineați struguri și îi plăteați o sumă de bani pentru acest serviciu, iar acum nu mai aveți struguri și nu mai folosiți depozitul, ați continua oare să îi plătiți vecinului? Și încă să mergeți din cînd în cînd să reparați depozitul?

Dacă vrem să avem roadă bogată, nu vom semăna semințele în mărăcini, doar ca să fie cît mai aproape de casă, ci căutăm un loc unde pămîntul este mai fertil. Darămite cînd e vorba de propriii copii! Vrem să-i ducem într-o școală calitativă, nu în una cît mai aproape. Într-o școală cu mai mulți copii, vor fi mai multe resurse financiare, mai mulți profesori, mai multe opțiuni.

Din păcate, nu e vorba doar de bani. Un om fără profesionalism și integritate va rămîne așa chiar dacă îi va fi mărit salariul de 100 de ori. Tocmai de aceea trebuie să atragem și să menținem profesori-mentori, nu profesori-instructori. Desigur, un salariu decent este prima treaptă care trebuie asigurată pentru orice profesie.

Încă din 1997, Singapore și-a asumat ca viziune asupra educației motto-ul „Școli care gîndesc, o națiune care învață”. Comparația cu Singapore este irelevantă sub aspect financiar, însă ea ne dovedește că totuși se poate.

tabel educație

Educație pentru profesori și pentru părinți

Pe lîngă cheltuirea rațională a banilor și mărirea salariului cadrelor didactice așa încît să se gîndească la copii, nu la bani, este necesar să fie crescut prestigiul profesiei. Notele cu care se intră în învățămîntul pedagogic sunt rușinoase. Educăm niște viitori profesori care nu și-au dorit să fie acolo, care nu au competențe să se educe pe sine, darămite pe alții și care, pe lîngă toate, sunt prea mulți. Învățămîntul pedagogic trebuie reformat și dacă nu o facem astăzi, mîine vom avea o țară de oameni caliciți.

Mai întîi trebuie să creștem profesori care să-și respecte copiii și meseria, care să înțeleagă că misiunea lor depășește granița transmiterii unor informații și că elevii lor au nevoie de sprijin, respect și empatie. Mai ales în condiția în care în Moldova majoritatea copiilor au rămas fără afecțiunea părintească. Rolul educației nu este să îi obligăm pe copii să învețe lecția, ci să îi sprijinim să caute semnificații.

Un rol foarte important, adesea negativ, le revine părinților. Atîta timp cît vom continua să îi întrebăm pe copii de ce ai luat nota asta sau de ce nu te duce capul să rezolvi astfel de exerciții, și nu vom întreba propriii copii ce li s-a părut astăzi interesant și ce nu le-a plăcut astăzi, nu vom afla nimic despre ei și nu vom reuși să-i ajutăm cu nimic. (Mă întreb ce vor face părinții dacă într-o zi, la întrebarea „De ce ai luat 4?”, copilul le va răspunde: „De-atîta că-s prost și asta nu se va schimba niciodată”). Cînd creșteți o floare, nu o trageți de frunze întrebînd-o de ce nu crește odată, ci aveți grijă, o udați. Dacă simțiți că e prea mult soare, o mutați la umbră, în funcție de nevoile ei. Păi, copiii sunt și ei diferiți și au nevoie de sprijin diferit. Părinților, ajutați-i să cunoască bucuria învățării, care le va rămîne pe tot parcursul vieții și pe care nimeni nu le-o va lua, și nu bucuria notei, care este o convenție, este subiectivă și vine din afară!

Reclame