gradinta_cduca

„Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conținuturi, nu sfaturi, nu învățături. De aceea nici nu trebuie lecții.”
Constantin Noica

Știu că mulți părinți nu se simt deranjați de calitatea educației din grădinițe: copilul e în siguranță, mai învață o poezie, două, trei, deprinde reguli de ascultare și supunere la ordine, iar el se poate duce la serviciu. Pentru mine, treptat, grădinița actuală din Moldova s-a transformat dintr-o destinație dezirabilă în unul dintre locurile nepotrivite pentru copilul meu.

În afară de faptul că în perioada cît s-a aflat la grădiniță, copilul meu a fost foarte bolnăvicios (din acest motiv lipsind mult), amărăciunea cu care mergea în fiecare dimineață și neintegrarea lui în colectiv mă aduseseră în pragul unei frustrări definitive. Am trecut prin etape diferite, de la revoltă față de sistem, la faptul că am un copil deviant, că sunt o mamă rea, pînă la resemnare. După lecturi consistente, după analiza altor modele de pedagogie, după observarea propriului meu copil, care e foarte receptiv și „ascultător” fără țipete și palme, știu că orice copil se poate simți fericit într-un mediu plin de respect, încredere și libertate.

Astăzi știu că refuz să duc copilul la o grădiniță publică (dintre cele mai bune), în care obediența și conformitatea sunt lecțiile de bază, în care nu se înțelege că nu există copii obraznici sau răi, ci doar comportamente greșite ale cadrelor din grădiniță, în care unica metodă de a liniști un copil care strigă este să strigi mai tare decît el.

Îl găseam adesea cu pantalonii uzi și aflam că doamna nu i-a permis să meargă atunci cînd a vrut el la baie, spunîndu-i să termine mai întîi din farfurie. Îl găseam stresat că „bătăușul” grupei l-a împins sau l-a lovit fără ca, timp de un an, cineva să poată fi ajutat acest copil cu comportament agresiv. Încercam să explic fără succes educatoarei că nu vreau să-mi forțeze copilul să învețe pe de rost 4 poezii, ci să-l învețe să-i placă poezia. Și tot așa…

Știu mulți părinți ca mine care, după lungi căutări, fie au lăsat copilul cu bunica/dădaca, fie l-au dus la centre de activități cu program scurt. Aceasta nu este o soluție, însă, deoarece copiii au nevoie să învețe respectul de sine și de celălalt, să aibă parte de cît mai mult joc, să fie integrați în comunitate, și nu instituționalizați, precum am auzit adesea de la oameni serioși.

 

Finanțare și subordonare

În anul de studii 2013-2014 în țara noastră funcționau 1440 de instituții preșcolare, cu 78 de unități mai mult decît în 2009-2010. În grădinițe erau înscriși 145,3 mii de copii, adică cu 15,3% mai mult față de 2009, rata de cuprindere fiind de 83,8%. În mediul rural, la 100 de locuri existente revin 75 de copii, iar în mediul urban – 101 copii. Numărul cadrelor didactice este 12334, dintre care 1353 manageri și 9863 educatori. Informațiile Biroului Național de Statistică ne spun că, în medie, pe țară, unui educator îi revin 15 copii.

În municipiul Chișinău, numărul de copii a crescut de la 30648 în 2009, la 32945 de copii în 2013, iar numărul de instituții preșcolare a crescut cu doar 7 unități (de la 152 la 159). Astfel, în prezent, la 100 de locuri revin 106 copii.

În perioada 1994-2004, a avut loc o reducere semnificativă la nivelul preșcolar, numărul instituțiilor preșcolare reducîndu-se cu 28%, numărul de copii încadrați – cu 40% și numărul cadrelor didactice – cu 50%.

Grija și responsabilitatea asigurării cu un loc la grădiniță se află la primării. Finanțarea grădinițelor se face în baza transferurilor cu destinație specială de la bugetul de stat la bugetele locale. Angajarea directorului grădiniței se face prin concurs la nivelul direcțiilor de învățămînt.

Salariile lunare de bază ale cadrelor didactice și ale corpului profesoral din învățămînt (fără sporuri, premii etc)

Untitled

Cadrele didactice beneficiază de sporuri salariale pentru vechime în muncă și pentru gradul de calificare (superior, întîi și doi – în mărime de 50, 40, respectiv 30% din salariul funcției).Totuși, anii de muncă nu reprezintă neapărat un criteriu al calității. O grilă de salarizare bazată pe performanță ar fi mai adecvată și ar stimula cadrele didactice să se dezvolte continuu.

Un cadru de instruiri relevante și evaluări sistematice, alături de promovarea bunelor practici și revalorificarea profesiei de educator ar putea aduce, în timp, ameliorări semnificative.

Părinții, de asemenea, trebuie să se implice mai mult în educație, pe lîngă sumele oferite pentru reparații și cadouri, să discute cu educatorul pentru a înțelege nevoile copilului și pentru a-l ajuta să crească. (am descoperit recent un chestionar pentru părinți care se poate dovedi extrem de util  http://www.prescolar.md/index.php?l=ro)

Chiar dacă pereții unei instituții nu garantează o educație de calitate, este important ca spațiul în care merge un copil să aibă condiții decente și să fie unul al veseliei, al bucuriei. Ministerul Educației, prin intermediul Proiectului global pentru educație, a renovat peste 30 de grădinițe în localitățile Moldovei. Cu sprijin european, poate reușim, pas cu pas, să oferim tuturor copiilor o destinație plăcută a învățării.

 

Visul unei grădinițe prietenoase

Căutînd în tot acest răstimp alternative, am descoperit că în alte țări și chiar în unele grădinițe din Moldova, au fost înțelese principiile unei educații durabile și de calitate. Poți liniști copiii fiind tu însuți liniștit, nu pedepsindu-i pentru gălăgie. Învățarea trebuie să aibă loc cu motivație intrinsecă, cea a bucuriei de a descoperi, nu din motive externe, în bază de recompensă sau pedeapsă. Metodele pedagogice variază și sunt foarte diverse, dar toate pornesc de la aceeași premisă – dragostea.

Am refuzat să îmi duc copilul într-un mediu în care educația se face prin frică, nu prin dragoste. Or, frica nu determină schimbarea comportamentului și deprinderea unor valori, frica pur și simplu îi face pe copii să se ascundă cînd au comportamente greșite.

Faptul că avem cîteva instituții foarte bune nu e neapărat îmbucurător, deoarece nu avem nevoie de cîteva școli/grădinițe de elită. Pentru a încuraja curiozitatea copiilor, pentru a dezvolta întregul lor potențial individual și a le oferi o experiență de învățare plăcută, presupune că fiecare instituție trebuie să fie una bună.

Din păcate, se întîmplă adesea ca și educatorii buni, conștienți de rolul lor, să accentueze exagerat performanța, din cauza presiunii puse de școlile primare, care își deschid ușile pentru copii deja învățați.

În continuare, caut o grădiniță a jocului și a bucuriei, în care copiii să afle cît de frumoasă poate fi descoperirea și că fiecare copil e minunat. Mi se pare că cer atît de puține, un minim bun-simț și respect din partea educatorilor, o grădiniță a oamenilor demni și frumoși. Pentru asta nu e nevoie de grade științifice, de masterate sau de cunoștințe aprofundate; astfel de aspecte nu pot fi specificate în curricula sau în regulamente. Și, din păcate, asta lipsește întregii societăți.

Cu drag redau aici visul lui Constantin Noica: „Visez o școală în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să trăiești liniștit și cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, cîțiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul și toți le dau lecții.”

Reclame