Rolul părinților în procesul educațional

Lasă un comentariu

10519652_10152894076251468_6273405181465292381_n

Afle orice băiețel,
N-am cum s-o întorc:
Cînd copilul e purcel
O să crească porc.”

(Vladimir Maiakovski, din Albinuța lui Grigore Vieru)

Părinți, educați-vă!

Părinții nu se nasc părinți, ei pot deveni mai buni pentru copiii lor sau se pot complace în incapacitate. Opinia pe care prea des am auzit-o precum că „dau copilul la școală, acolo să mi-l învețe, că eu nu am cînd” – este eronată și contraproductivă. Un copil care își vede mama preocupată excesiv de trendurile de modă și tata, care se interesează doar de gadgeturi va prelua drept comportament firesc modelul acestora (există și excepții desigur, dar și acelea cauzate de disonanțe puternice). Cel mai mare pericol pentru un copil este să-și vadă părinții lipsiți de orice pasiune, antrenați într-o activitate repetitivă, inculți, neimplicați și ignoranți față de suferința sau bucuria celor din jur. Un sistem educațional nu poate deveni performant dacă există astfel de mentori toxici – părinți care nu merg la teatru, părinți care nu citesc, părinți bîrfitori al căror unic obiectiv în viață este înavuțirea, părinți care își îndeamnă copiii să-și dezvolte cariere în loc de pasiuni, părinți care își lovesc copiii pentru a determina supunerea.

Există părinți inconștienți, care nici nu-și pun problema educației, părinți pseudo-conştienți, care folosesc metode punitive pentru că le cred corecte și eficiente, părinți conștienți, dar pasivi și neinformați și părinți conștienți și implicați, care caută mecanisme concrete de aplicare a educației non-violente. Mai mult

Reclame

Notele – în dauna sau în beneficiul elevilor?

Lasă un comentariu

DSC_8846

Fără note în școala primară

În Codul Educației, recent aprobat, este prevăzut ca evaluarea rezultatelor în învățămîntul primar să fie efectuată prin descriptori, începînd cu 1 septembrie 2015, din clasa a I-a. Descriptorii sunt „criterii calitative care descriu modul de manifestare a competențelor elevului și permit determinarea gradului de realizare a acestora; descriptorii permit acordarea de calificative (suficient, bine, foarte bine)”.

Multe țări civilizate au renunțat la note în învățămîntul primar și utilizează, în schimb, evaluarea formativă în baza unor rapoarte narative. În Norvegia, învățămîntul primar cuprinde clasele 1-7, dintre care primul an este dedicat jocurilor educaționale, învățării alfabetului și a altor abilități de bază. Nu există un sistem oficial de notare, totuși învățătorii scriu comentarii și uneori pun note pentru a arăta progresul. În Finlanda, nu există note pînă în clasa a 5-a, în Suedia pînă în clasa a 6-a, iar în Polonia elevii nu primesc note pînă în clasa a 3-a. Mai mult

Grădinița – mașinărie de obediență și înregimentare

Lasă un comentariu

gradinta_cduca

„Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conținuturi, nu sfaturi, nu învățături. De aceea nici nu trebuie lecții.”
Constantin Noica

Știu că mulți părinți nu se simt deranjați de calitatea educației din grădinițe: copilul e în siguranță, mai învață o poezie, două, trei, deprinde reguli de ascultare și supunere la ordine, iar el se poate duce la serviciu. Pentru mine, treptat, grădinița actuală din Moldova s-a transformat dintr-o destinație dezirabilă în unul dintre locurile nepotrivite pentru copilul meu. Mai mult

Banii aleg elevul. Despre noua metodologie de finanțare a școlilor

Lasă un comentariu

IMG_8901

Mecanismele de finanțare a școlii reprezintă un subiect fierbinte în toate țările europene, mai ales după criza economică din 2008. Circumstanțele de astăzi în care se regăsește Republica Moldova, precum lipsa resurselor financiare, a infrastructurii și a unui mecanism eficient de finanțare, reprezintă o provocare oportună de a gîndi și de a regîndi modalitățile cele mai benefice și mai durabile de finanțare a educației.

În multe țări europene, ministerele transferă direct școlilor resursele pentru plata salariilor cadrelor didactice (Spania, Croația, Olanda, Portugalia) sau execută plata salarială a profesorilor la nivel central (Belgia, Germania, Italia, Ungaria). În restul statelor, ministerele partajează această responsabilitate cu autoritățile locale/regionale.

duca_1

Metode de finanțare a școlilor

În general, există trei metode principale de finanțare a școlilor: Mai mult

Predați mai puțin, învățați mai mult

Lasă un comentariu

s_4

Singapore este una dintre cele mai performante țări conform testelor PISA, a raportului McKinsey și a altor studii cu privire la calitatea educației. Recent am fost, am văzut, am înțeles de ce. Deși sîntem foarte diferiți ca temperament și structură, avem multe elemente comune și am putea prelua unele practici.

Nivel guvernamental

În 1965, cînd Singapore a obținut independența, s-a trezit fără un sistem militar, fără un sistem educațional și cu 3 popoare (chinezii, indienii și malaiezienii), care se luptau între ele din cauza celor 3 religii mari pe care le au. Noul lider, educat în Marea Britanie, a reformat în totalitate sistemul de învățămînt și a adus fonduri de investiții. Întreaga clasă politică și aproape orice om din Singapore știe cît de importantă este educația. De aceea, educația beneficiază de sprijin financiar și politic extrem de mare.

Guvernul a introdus ca limbă oficială și de studiu limba engleză și a garantat libertatea religioasă (în Singapore există o stradă pe care se află 4 lăcașuri religioase unul lîngă altul – un templu budist, o biserică catolică, un templu hindus și o moschee). A acceptat societatea aceste reforme cu brațele deschise? Nu. Au existat revolte, oamenii se omorau pe stradă, dar liderii au reușit să continue schimbările și să creeze o comunitate pașnică și bine educată. Mai mult

Nefericirea ca drog și libertate

Lasă un comentariu

DSC_6257

 

Motto: „Cînd va sosi, Doamne, ziua cînd vei coborî printre noi ca să-ți recunoști greșelile față de oameni?” (José Saramago)

Floarea-soarelui privea cu dedicație, în chip ecstatic, Soarele. Într-un moment de indisciplină floricească a îndrăznit să se uite într-o parte neumbrită de lumina Soarelui. Adorația care nu pune întrebări s-a anulat pentru o clipă. Atunci a observat că sînt mii ca ea. Sau or fi sute de mii?

A năvălit peste o tristețe interogativă de deschidere, de fapt, în afara blocajului solar. Și brusc ar fi vrut să-și schimbe numele. În loc de Floarea-soarelui să o cheme Una-dintre-multele-flori-ale-soarelui. O viață de adorație s-a transformat într-o sălbatică ură de sine.

  • De ce ai tăcut cînd eu te-am iubit numai pe tine?

Dar Soarele, bietul de el, nici nu știa cum o cheamă și că e a LUI. El nu putea da nume. Doar omul are aroganța de a numi, de a naște lumi prin cuvînt. Soarele doar își împlinește lumina și nu-și asumă să creeze lumi pe care să le lase baltă apoi.

A decis. Nu va mai fi a Soarelui. Descompunerea și interogarea au pus stăpînire pe ea. Va fi a Omului. El a numit-o. Îi va da lui semințele soarelui.

Interogarea Unii-dintre-multele-flori-ale-soarelui nu îi afectează însă ființarea ei ca Floarea-soarelui. Totuși demnitatea interogării o poate facce liberă. Sau nu?

***

Prima recunoaștere e clipa în care începi să te răzvrătești. Răzvrătindu-te, începi să te resemnezi. Fiintarea nu poate fi schimbată, doar interogată.

Dedicație pentru Soare, dăruire pentru Om. Oare autoritatea poate fi abolită sau doar înlocuită?

Am un sentiment ciudat. Parca aș avea un nod în gît, dar un nod fără prezență actuală, fără cauze prezente. Un nod moștenit din altă viață. De parcă ceva foarte trist s-ar fi întîmplat odată și trebuie plîns mai multe vieți la rînd. Și pentru că omul, ca ființă rațională ultimă, nu își permite ilogicul plîns fără motiv, caut sau creez motive în lumea din fața picioarelor. E strîmb Soarele, e tristă Acea-floare-a-soarelui.

Nefericirea e ca un drog. Cînd o iei în brațe, o simți. Fericirea n-o poți lua în brațe, îți scapă mereu. După ce ai cunoscut nefericirea, o cauți mereu, este emoția cu cea mai mare intensitate, căci fericirea pare mereu nefinisată, ca și cum experiența ultimă nu poate fi atinsă.

Dumnezeu mai bine ar fi zis oamenilor: „Credeți în fericire”, decît să le ordone „Credeți în mine!”.

***

– „Dumnezeu nu doarme, într-o zi te va pedepsi.

–  Bine că nu doarme, așa evită coșmarul remușcărilor.” (J. Saramago)

Petale și bulbuși sau ce vor femeile

Lasă un comentariu

1544618_436476279820905_1179261395_n

Motto: „Dar vezi tu, în eternitate, timpul nu există; eternitatea nu este decât o clipă, abia ajunge ca să faci o glumă.” (H. Hesse)

Eu nu știu ce vor femeile. Idee n-am. Și, sincer, nici nu mă interesează. Eu nici eu nu știu ce vreau eu. Dacă mereu aș ști cu exactitate ce vreau și încă m-aș gîndi la asta în continuu, m-aș lipsi de tot gustul spontaneității, al surprizei și al plăcerii necunoscutului. În plus, cum să evoluez dacă eu mereu știu că vreau cîrnaț cu smîntînă și numai asta cer și aștept să mi se ofere. Însă dacă nu mă blochez în așteptarea asta și mă trezesc avînd parte de muștar – am șansa să mă minunez și să mă dezvolt.

În principiu, există 3 tipuri de femei: cele cărora le plac petalele și bulbușii, cele cărora nu le plac și cele cărora nică nu le place. Cele veșnic nemulțumite nu-și disimulează fericirea, ele și-au asumat cu toată ființa poziția de insatisfacție continuă nu vreau nimic-nu-mi place nimic-dă-mi pace. Cele cărora nu le plac petalele de trandafir presărate din coridor pînă la colțu’ patului și spuma purpurie din cada cu apă nici caldă, nici rece au, din perspectiva mea, toate șansele să aibă relații umane firești, frumoase și sănătoase. În schimb, întotdeauna m-au amuzat femeile ahtiate după petale și bulbuși. Pentru ele nu contează că nu au ce vorbi cu partenerul lor, nici că el mereu se culcă la 2 noaptea, iar ele la 9 seara, că el citește Miller, iar ele cărți de culinărie, atît timp cît cărărușa de petale e asigurată din cînd în cînd. Dragi femei, am auzit de la bărbații voștri foarte des fraza: „Of, s-o duc în restaurantul ăla de 8 martie și să-i cumpăr niște flori că să nu mă mai bată la cap.” Asta vreți voi, serios?

În genere, sintagma „vreau un bărbat care să” e ciudată în mod absolut. Poți, desigur, să zici: Vreau un dulap care să aibă 4 sertare, 2 mici și 2 mari. Dar oamenii, ca și cum, nu sunt obiecte. „Vreau un bărbat care să fie grijuliu, să îmi deschidă ușa la mașină, să mă scoată (sic!) în oraș, să mă laude în fața prietenilor, să mă etc.” Dacă substituim aici „bărbat” cu „servitor” nu se schimbă cu nimic mesajul. Sau cu „robot”.

Niet, și încă o dată niet. Eu pot să deschid ușa, și să mă spăl pe spate pot, și să-mi aleg singură papucii. Da’ iaca să evoluez vreau în urma provocărilor lansate de cineva. Eu nu vreau un bărbat care să „facă”, ci doar care „să fie”, să mă stimuleze în dezvoltarea mea, să am ce descoperi în dezvoltarea lui, desigur în consonanță cu valențele spiritului meu. Nu poți lua un om și „cere să”. El este sau nu-i. E simplu. Iar eu mă pot opri din a cere, și îmi pot asuma doar să descopăr.

A, și încă ceva, dăruiți și bucurați-vă.

582536_10150931849812145_1404083788_n

Older Entries Newer Entries